Επιμέλεια: Εύα Πετροπούλου Λιανού
Ochii margaretelor mă caută, mă urmăresc,și mă simt atât de frumoasă când orașul îmi numără cerceii pierduți…
Ochii ierbii verzi erau doi arginți înfipți în cearcănele dimineților obosite de note muzicale…un dor…un re…un mi…
Ochii lunii îmi iubeau zornăitul inimii când două boabe de grâu își clăteau iertările…
Mă ridicau,virgulă cu virgulă, până la propoziția cu tâmple transparente care gustă dintr-un colț de luceafăr…
Eram un unicorn albastru într-o lume de unicorni albaștri…
Și unde era primăvara?
Alerga cu picioarele goale prin sufletul soarelui…
Uneori
Mâinile tale împletesc timpul într-un evantaiul de strigăte și emoții…
Un dor arzând pe o bancă mă face mai frumoasă decât trecerea prin rănile sângerând de iubire…
Acum îmi cunosc numele …este rotund și lipește pe buze metafore colorate ,ca să învingă tinerețea…
Te regăsesc pe umărul stâng și zâmbești albastru,doar doar îți voi dărui o zi,un secol ,îmbrățișarea mult dorită…
O zână adună frânturi de speranțe și mă învață cum să zbor cu aripi de fluture auriu…
Să-mi aduci respirarea timpului când soarele își va îngenunchea tăcerea.
Gânduri
Gândurile uitate la masă au lăsat în farfuria flămândă o floare de liliac…
Am numărat două, trei,firimituri de pâine și au fugit într-o acoladă galbenă…
Am ajuns la malul mării cu gust de mir prin sufletul făcut pâlnie, către strigătele sirenelor pierdute la marginea cerului…
Îmi rostogolesc inima printre pași de balerină și dureri printate pe aripi de îngeri, ca să te pot convinge să împarți lumină tuturor florilor rămase fără felinare…
Unde ești?
Mai cerșești cântece la poarta întrebărilor lumii ca să poți adormi visele liliacului ?
Mai torni în pahare bucăți de Rai ca să pot auzi râsul îngerilor?
Mai înflorești o dată în fiecare celulă din azurul cumințeniei cerului,și vei învinge primăvara…
Să ajungi acasă!…
